Dică a primit încă o veste proastă azi. La antrenament, Ovidiu Popescu a suferit o contuzie puternică, staff-ul medical a interevenit rapid, dar după un consult detaliat s-a ajuns la concluzia că e indicat ca apărătorul să nu fie în lotul pentru meciul de sâmbătă din Liga 1 Betano cu FC Voluntari.
„Este foarte important să câștigăm pentru că putem să ajungem din nou pe primul loc. Nu avem nicio scuză dacă nu câștigăm. Sunt probleme de lot. Avem 5 jucători accidentați și doi suspendați, dar asta este. Avem și ghinion. Cei care sunt valizi trebuie să intre pe teren și să dea totul„, a spus Nicolae Dică, la conferința de presă premergătoare meciului cu Voluntari.
Conform Digi Sport al 7-lea jucător indisponibil e Ovidiu Popescu, după ce Marko Momcilovic, Mihai Bălașa, Alexandru Stan, toți din apărare, plus Pintilii au probleme medicale. De asemenea, Morais și Nedelcu sunt suspendați.
Lotul pentru disputa cu Voluntari va fi întărit cu jucători de la FCSB 2, cu unii ca Ianis Stoica, Cristian Dumitru, Daniel Toma și Răzvan Ducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER